Toma Alimos - Balada

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Toma Alimos - Balada

Mesaj  Andreea la data de Joi Oct 28, 2010 1:20 pm

Toma Alimos

Foicica fagului,
La poalele muntelui,
Muntelui Plesuvului,
In mijlocul
Cimpului
La putul
Porumbului,
Pe cimpia verde, -ntinsa,
Si de cetine coprinsa,
Sade Toma Alimos,
Haiduc din Tara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat
Si vitez cum n-a mai stat.
Sade Toma tolanit
Si cu murgul priponit
In pripoane de argint,
Si maninca frumusel,
Si bea vin din burdusel,
Si graieste in ast fel:
- Inchinar-as, si n-am cui!
Inchinar-as murgului,
Murgului sirepului,
Dar mi-e murgul vita muta,
Ma priveste si m-asculta,
N-are gura sa-mi raspunda!
Inchinar-as armelor,
Armelor dragutelor,
Armelor surorilor,
Dar si ele-s fiare reci,
Puse-n teci
De lemne seci!
Inchinar-oi codrilor,
Ulmilor
Si fagilor,
Brazilor,
Paltinilor,
Ca-mi sint mie fratiori,
De poteri ascunzatori;
D-oi muri,
M-or tot umbri,
Cu frunza m-or invali,
Cu freamatul m-or jeli!
Si cum sta
De inchina
Codrul se cutremura,
Ulmi si brazi
Se cletina
Fagi si paltini
Se pleca
Fruntea
De i-o racorea,
Mina
De i-o saruta;
Armele din teci iesea,
Murguletu-i rincheza.
Pina vorba-si ispravea,
Burduselul
Ridica,
Vinisorul
Ca gusta
Si-n picioare se scula.
Ochii-si negri d-arunca,
Peste cimpuri se uita
Si dparte ce-mi zarea?
Ca-mi venea, mare, venea
Stapinul
Mosiilor
Si domnul cimpiilor,
Manea, slutul
Si uritul;
Manea, grosul
S-artagosul;
Venea, mare, ca vintul,
Ca vintul si ca gindul,
Cu parul lasat in vint,
Cu maciuca de pamint.
Pin' la Toma cind sosea,
Din gurita mi-i graia:
- Buna ziua, veriscane!
- Multumescu-ti, frate Mane!
- D-ale, Tomo Alimos,
Haiduc din Tara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat,
Pe la mine ce-ai catat?
Copile
Mi-ai inselat,
Florile
Mi le-ai calcat,
Apele mi-ai turburat,
Livezi
Verzi
Mi-ai incurcat,
Paduri
Mari
Mi-ai darimat.
Ia sa-mi dai tu mie seama,
Ia sa-mi dai pe murgul vama!
Toma, mare, d-auzea,
Din gurita-i cuvinta:
- Cei vazut
Om mai vedea,
Ce-am facut
Om judeca;
Pin-atuncea, mai firtate,
Da-ti minia la o parte
Si bea ici pe jumatate,
Ca sa ne facem dreptate!
Toma, pin' sa ispraveasca,
Ii da plosca haiduceasca
Pe jumate s-o goleasca,
Minia s-o potoleasca,
Ca c-un frate sa vorbeasca.
Manea stinga
Si-ntindea
Sa ia plosca
Si sa bea,
Iar cu drepta
Ce-mi facea?
Palos mic ca rasucea,
Pintecele
I-atingea,
Matele
I le varsa
Si pe cal incalica,
Si fugea, nene, fugea,
Vitejia
Cu fuga!
Foicica de rogoz,
Savai, Toma Alimos,
Haiduc din Tara-de-Jos,
Nalt la stat,
Mare la sfat
Si vitez cum n-a mai stat,
Cumpatul ca nu-si pierdea.
Mina
La rana
Punea
Si din gura cuvinta:
- D-alelei, fecior de lele
Si viteaz ca o muiere,
Nu fugi, ca n-am dat vama,
Nu fugi, c-o sa-mi dai seama!
Vreme multa nu pierdea,
Matele ca-si aduna,
Cu briu lat se incingea,
Mijlocelul ca-si stringea
Si la murgul se ducea,
Si pe murg incalica,
Iar din gura mi-i graia:
- Murgule, murgutul meu,
Dat-mi-te-a taica-tau
Ca sa-mi fii de ajutor
La nevoie si la zor,
Sa te-ntreci cu soimii-n zbor
Pin-o fi ca sa nu mor.
Tinerel ca m-ai slujit,
Dar s-acuma, imbatrinit,
Sa te-ntreci la batrinete
Cit puteai la tinerete.
Azi te jur pe Dumnezeu
Sa ma porti ca gindul meu
Si s-ajungi p-al ciine rau,
Ca mi-a rapus zilele,
Zilele, ca ciinele,
Pentru tine murgule!
Pina Toma se gateste,
Murgul coama-si netezeste
Si din gura mi-i graieste:
- Lasa seaua, sai pe mine,
Si de coama tin-te bine,
Ca s-arat la batrinete
Ce-am platit la tinerete!
Pina Toma se tinea,
Murgul, mare, si zbura;
Si zbura tocmai ca vintul,
Fara s-atinga pamintul.
Cit o clipa de zbura,
Mult pe Manea-l intrecea,
Iara Toma, de-l vedea,
Indarat se intorcea
Si din fuga-i cuvinta:
- Maneo, Maneo, fiara rea,
Vitejia ti-e fuga,
Ca, de m-ai junghiat hoteste,
Mi-ai fugit si miseleste.
Ia mai stai ca sa-ti vorbesc
Pagubele sa-ti platesc,
Pagubele
Cu taisul,
Faptele
Cu ascutisul!
Bine vorba nu sfirsea,
Murguletu-si repezea
Si cu sete mi-l lovea;
Capu-n pulbere-i cadea,
Iar cu trupul sus, pe sea,
Calu-n lume se ducea.
Foicica micsunea,
Vreme multa nu trecea
Si pe Toma-l ajungea
Moarte neagra, moarte grea.
De pe cal descalica,
Ochiul
Se-mpaienjenea,
Capul
I se invirtea
Si-n des codru se pleca,
Iar din gura ce-mi graia?
- D-alelei, murgutule,
D-alelei dragutule,
Ce-am gindit
Am izbindit,
Dar si ceasul mi-a sosit.
Sapa-mi groapa din picior
Si-mi asterne finisor,
Iar la cap si la picioare
Pune-mi, pune-mi cite-o floare:
La cap, floare
De bujor,
Sa mi-o ia mindra cu dor,
La picioare,
Busuioc,
Sa ma plinga mai cu foc.
Apoi, mare, sa te duci,
Drumu-n codri sa apuci
Pin' la paltinii trazniti,
Unde-s fratii popositi.
Nimeni friul sa nu-ti puie,
Nici pe tine sa se suie,
Far' d-un tinar sprincenat
Si cu semne de varsat,
Cu par lung si galbior,
Care-mi este fratior,
Fratior de vitejie,
Tovaras de haiducie.
Numai el friul sa-ti puie
Si pe tine sa se suie;
Tu sa-l porti si pe el bine,
Cum m-ai purtat si pe mine!
Bine vorba nu sfirsea,
Sufletelul ca-si dedea:
Codrul se cutremura,
Ulmi si brazi
Se cletina
Fagi si paltini
Se pleca
Fruntea
De i-o racorea,
Mina
De i-o saruta,
Si cu freamat il plingea.
Murgul jalnic rincheza,
Cu copita ca-mi sapa,
Groapa mica ca-i facea,
Finisor ii asternea,
Floricele ca-i sadea,
Cu trei lacrimi le stropea,
Drumu-n codri c-apuca
Si mergea, mare, mergea
Pin' la paltinii trazniti,
La voinicii popositi.

Comentariu

Din cele mai vechi timpuri, de-a lungul existentei sale, poporul roman a creat un adevarat tezaur artistic in care a reflectat bogata sa experienta de viata, bogatia sa sufleteasca, stransa legatura cu natura si cu locurile natale, lupta pentru dreptate sociala si libertate nationala si in care si-a exprimat cele mai alese ganduri si sentimente. Un loc aparte in creatia populara romaneasca il ocupa baladele, in care autorul anonim a infatisat si lupta pentru dreptate sociala impotriva boierilor sau chiar impotriva domnitorului, lupta pentru libertate nationala, dusa contra unor dusmani cum ar fi turcii, care au calcat de atatea ori pamantul tarii. O astfel de balada este si creatia populara Toma Alimos.
Toma Alimos este o opera literara populara si face parte din categoria balade­lor haiducesti, prima sa varianta fiind notata in anul 1831, insa aparitia ei este legata de destramarea feudalismului si aparitia relatiilor capitaliste, de intensificarea asupririi maselor taranesti, perioada in care „haiducia a reprezentat una din principalele forme de rezistenta impotriva oprimarii sociale si a nedreptatii, prin pradarea celor bogati si ajutarea celor saraci". Prima dovada a faptului ca Toma Alimos este o opera populara este transmiterea ei pe cale orala, fenomen care a dus la aparitia a numeroase variante,, raspandite in toate provinciile romanesti, cu evidente si numeroase deosebiri atat in privinta numelui eroului, cat si in privinta, locului de actiune ori a categoriei sociale pe care acesta o reprezinta. Prezenta varian­telor evidentiaza totodata caracterul colectiv, deoarece, in procesul transmiterii pe cale orala, mai multi autori anonimi, pe rand, si in momente diferite, au operat, intentionat sau neintentionat, unele modificari. Ca orice balada, ea a fost cantata cu diferite prilejuri in fata unei colectivitati, ceea ce pune in lumina caracterul ei sincretic. Faptul ca ea a fost situata de numerosi folcloristi, critici li­terari si scriitori „intre realizarile de exceptie ale cantecului nostru epic" (Iordan Datcu) si considerata o capodopera a epicii populare romanesti, alaturi de Miorita si Mesterul Manole, reliefeaza caracterul expresiv al acestei opere literare populare.
Ea apartine epicii noastre populare, intrucat sentimentele de dragoste si de admiratie ale autorului anonim sunt exprimate in mod indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor. Deci, ca in orice opera epica, si in structura acestei creatii se disting cele trei elemente: naratorul, actiunea si personajele, acestea din urma fiind purtatoarele mesajului autorului anonim.
Ca specie epica, Toma Alimos este o balada populara, deoarece autorul ano­nim nareaza, in versuri, o intamplare deosebita din trecut, savarsita de personaje cu insusiri iesite din comun. intrucat este infatisata figura legendara a unui haiduc -Toma Alimos - si este evocat sfarsitul eroic al acestuia in lupta sa impotriva boie­rimii hraparete, ea este o balada haiduceasca.
Deoarece haiducul este personajul principal al baladei, numele lui a fost imprumutat de autorul anonim ca titlu al baladei, la care s-a ajuns prin simplificarea altor variante ale lui, ca „Toma d-a lui Mos", „Toma Dalimos", „Toma a lui Mos" s.a.
Referindu-se la acest erou indragit, autorul anonim nareaza cateva aspecte importante din viata acestuia, atribuindu-i o serie de insusiri alese, caracteristice si poporului nostru, care se desprind, mai ales, din intamplarile povestite, ce se con­stituie in subiect literar ale carui momente sunt prezentate gradat.
Balada Toma Alimos din manual reproduce varianta din culegerea lui G. Dem. Teodorescu si este structurata in trei parti, delimitate printr-un procedeu specific popular - expresiile „foicica fagului", „foicica de rogoz", „foicica micsunea".
Prima parte, care se deschide prin versul „Foicica fagului", contine expozitiunea si intriga. Expozitiunea prezinta cadrul natural si pe Toma Alimos, personajul principal al baladei, care se afla in mijlocul naturii, alaturi de murgul sau, ca un stapan al tuturor plaiurilor, din moment ce poate fi vazut „la poalele muntelui,/muntelui plesuvului,/in mijlocul campului,/la putul/porumbului;/pe campia verde-ntinsa/si de cetine cuprinsa". Autorul sugereaza, prin acest tablou din natura, aria de actiune impresionanta a haiducului, ca apoi sa prezinte direct un suc­cint portret fizic si moral al acestuia, caracterizat prin insusiri deosebite (impunator prin statura, intelept si viteaz): „Sade Toma Alimos/haiduc din Teara de Jos,/nalt la stat,/mare la sfat/si viteaz cum n-a mai stat/".
Aflat in mijlocul naturii, doar in tovarasia calului, a armelor si a codrului, Toma traieste adanc sentimentul singuratatii si, vrand s-o alunge, isi exprima, printr-un impresionant monolog, dorinta de a se inchina acestora. In ciuda incerti- tudinii de care este cuprins la gandul ca murgul e „vita muta", ca armele sunt „fiare vechi/prinse-n teci/ de lemne seci/", haiducul constata cu uimire si satisfactie ca inchinarea primeste un raspuns pe masura dorintei si omeniei sale: „codrul se cutremuta/frantea/de i-o racorea,/mana/de i-o saruta;/armele din teci iesea/murguletu-i rancheza/".
In aceasta parte in care motivul singuratatii se imbina cu cel al comuniunii (legaturii) omului cu natura, intreaga atmosfera este calma, „optimista", iar tonul adoptat este nostalgic, duios, dar senin.
In intriga actiunii facem cunostinta cu cel de-al doilea personaj, cu boierul Manea, „stapanul mosiilor/si domnul campiilor", prezentat tot printr-un scurt portret fizic si moral, in antiteza cu haiducul: slut, urat, grosolan si artagos. Toma constata cu uimire („Ochii-si negrii arunca,/peste campuri ce-mi zarea?/") sosirea boierului, care venea asemenea unei vijelii devastatoare, a unui duh rau: „venea, mare,; ca vantul,/ca vantul si ca gandul,/cu parul lasat in vant/".
Pornit pe cearta, boierul ii aduce lui Toma invinuiri nefondate si ii cere mur­gul drept vama, dar, conciliant si calm, haiducul invoca pacea si-i ofera frateste vin din plosca: „Pan-atuncea, mai fartate,/da-ti mania la o parte/si bea ici pe jumatate/ca sa ne facem dreptate/".
Toma este imprudent, caci ciocoiul se preface ca-i accepta propunerea, dar il injunghie si fuge miseleste: „Palos mic ca rasucea,/pantecele/i-atingea,/ matele/i le varsa/si pe cal incalica/si fugea, nene, fugea/vitejia/cu fuga/ . Aceasta secventa intro­duce in balada motivul conflictului feudal care va evolua pana la pedepsirea boierului.
O data cu partea a doua a baladei, marcata prin versul „Foicica de rogoz", incepe desfasurarea actiunii care cuprinde evenimentele determinate de intriga.
Desi ranit grav, haiducul nu-si pierde cumpatul si, dupa ce isi exprima deza­probarea fata de fapta miseleasca a adversarului sau, printr-un efort supraomenesc, isi aduna matele si ii cere murgului sa-1 ajute pentru a-1 pedepsi pe Manea. Calul, tovaras si prieten credincios al haiducului, intelege dorinta stapanului sau, il incu­rajeaza si o va duce la implinire zburand ca vantul si ca gandul. Pornind in urmarirea boierului, Toma il ajunge si il si intrece, il apostrofeaza, exprimandu-si dispretul si ura, si-1 anunta ca a venit ceasul dreptatii: „Ia mai stai ca sa-ti vorbesc,/pagubele sa-ti platesc,/pagubele cu taisul, /faptele/ cu ascutisul/".
Punctul culminant, momentul de maxima incordare din desfasurarea actiunii, este marcat de faptul ca Toma, lovind cu sete, il ucide barbateste pe lasul asasin. Din cauza loviturii napraznice, Manea este decapitat, iar calul fuge in lume ducand in sa trupul raufacatorului, care nu-si va gasi odihna nici dupa moarte.
Cea de-a treia parte a baladei, care incepe prin expresia „Foicica micsunea", contine deznodamantul si cuprinde dorintele testamentare ale haiducului si moartea lui, prezentate pe un ton grav, solemn, pe un fond profund dramatic, dar senin.
Simtind apropierea mortii, „moartea neagra, moartea grea", Toma ii transmite murgului dorintele sale testamentare. Acum apare motivul testamentului, care se adauga celui al animalului credincios si al legaturii omului cu natura, din nou prezente, ca si in secventele anterioare, toate prezentate sub o forma de un rar rafina­ment artistic.
Astfel, simtind ca i se apropie sfarsitul, haiducul isi face testamentul si ii cere calului sa-1 ingroape in mijlocul naturii si sa-i puna la cap si la picioare flori de busuioc si de bujor. Ultimul lui gand se indreapta catre tovarasii de haiducie si de aceea ii spune murgului sa mearga in tabara haiduceasca, unde sa-1 slujeasca cu credinta, mai ales, pe „un tanar sprancenat/si cu semne de varsat,/cu par lung si galbior/", „fratior de vitejie" si tovaras de haiducie cu Toma.
Nedespartitul si credinciosul sau prieten, calul, ii va duce la implinire toate dorintele si il jeleste, iar codrul plange si el moartea lui Toma prin freamatul dureros al ulmilor si al brazilor, al fagilor si al paltinilor.
Din prezentarea acestor momente ale actiunii se observa si maiestria cu care autorul anonim a gradat actiunea pornind de la prezenta eroului in mijlocul naturii si terminand cu momentul mortii, cand este jelit de aceeasi natura care 1-a ocrotit in timpul vietii.
In felul acesta, balada capata unitate compozitionala, deoarece atat la inceput, cat si la sfarsit, codrul personificat raspunde chemarii haiducului, ca apoi sa-1 jeleasca prin freamatul lui tulburator.
In aceasta tesatura epica a momentelor subiectului, a intamplarilor, faptele reale se impletesc cu cele fabuloase. Astfel, Toma vorbeste cu calul care~l intelege si-i duce la indeplinire dorintele si dispozitiile testamentare. El este inteles nu numai de cal, ci si de arme si de codru, care raspund inchinarilor sale, iar, in final, acelasi codru fratern va plange moartea haiducului, caci natura apare insufletita ca si in basme.
Toma insusi are, asemenea eroilor din basme, insusiri iesite din comun, avand taria de a supravietui, in ciuda cumplitei rani, pana la pedepsirea ucigasului. Toate aceste elemente fantastice isi au originea in contaminarea baladei cu basmul si in dorinta autorului de a face din personaj un erou exemplar, model pentru ceilalti, depozitar al celor mai alese insusiri ale poporului.
In ceea ce priveste structura acestei balade, pe langa gradarea actiunii si prezenta elementelor fabuloase, se remarca si faptul ca ea este o impletire ingenioasa de motive folclorice intalnite si in alte creatii populare: motivul singuratatii, al legaturii omului cu natura, al conflictului feudal, al animalului nazdravan si al testamentului.
Dintre acestea, cel mai puternic si mai nuantat exprimat este cel referitor la legatura omului cu natura. Codrul, ca element al naturii, apare in postura de frate si aparator al haiducului, partas la bucuriile si la necazurile lui. De aceea el raspunde la inchinarea haiducului, dar, si atunci cand acesta moare, tot codrul este cel care-1 jeleste, caci legatura dintre ei este stransa, aproape organica, asa explican-du-se si dorinta lui Toma de a fi inmormantat in mijlocul naturii.
Acest motiv folcloric pune in evidenta si conceptia poporului nostru refe­ritoare la moarte, in care nu vede un sfarsit, ci doar o trecere fireasca in elementele naturii vesnice, o lege a firii careia orice om i se supune pana la urma. Trecand in circuitul naturii eterne, omul trece in vesnicie o data cu aceasta, ceea ce explica si seninatatea haiducului in fata mortii.
Dragostea haiducului fata de natura inseamna de fapt dragoste de viata, asa justificandu-se faptul ca el doreste sa aiba la cap si la picioare flori de busuioc si de bujor. Acestea devin simboluri ale vietii, haiducul exprimandu-si astfel, chiar in momentul mortii, o covarsitoare dragoste si sete de viata.
Aceste motive folclorice sunt reliefate cu ajutorul modurilor de expunere folosite de autorul anonim, care se armonizeaza intre ele. Naratiunea scoate in evidenta frumusetea morala a eroului, descrierea pune in lumina stransa legatura cu natura, iar monologul din expozitiune vine sa reliefeze coplesitoarea singuratate a lui Toma Alimos. Dialogul, folosit cu multiple valente, are si menirea de a releva motivul animalului credincios, prietenia aproape omeneasca dintre haiduc si calul sau. Acest mod de expunere devine dominant in momentele de mare incordare, in confruntarea dintre Toma si Manea, astfel reliefandu-se eternul conflict feudal dintre cei saraci si cei bogati, dintre exploatati si exploatatori.
In intreaga balada, ca in orice opera literara populara, se observa si folosirea exprimarii caracteristice comunicarii orale. in acest sens, se remarca folosirea, unor interjectii din limbajul popular: „mare", „d-alelei", „savai", „ia", primele doua repetate de mai multe ori in textul baladei, in felul acesta exprimandu-se fie uimirea, fie insistenta sau indemnul. Numeroase sunt si formulele de adresare, si ele speciile populare: „veriscane", „frate Mane", „mai fartate", „fecior de lele", „fiara rea", folosite in dialog si evidentiind atat starea sufleteasca a personajelor, cat si atitudinea lor fata de interlocutor. Aceste constructii sunt intrebuintate in cazul vocativ, si lor li se adauga alte cuvinte in acelasi caz, acestea fiind, de obicei, diminutive: „murgule, murgutul meu", „dragutule". Alte diminutive apar in alte cazuri decat vocativ: „burdusel", „dragutelor", „fratiori", „gurita", „floricica", „fanisor", „galbior" etc, toate, indiferent de forma lor cauzala, contribuind la sportea lirismului textului, la exteriorizarea sentimentelor autorului anonim sau ale personajelor.
Interogatiile retorice si exclamatiile „si departe ce-mi zarea?", „iar cu dreapta ce-mi facea?", „iar din gura ce-mi graia?", „Ia sa-mi dai tu mie seama", „ia sa-mi dai pe murgul vama", „ia mai stai ca sa-ti vorbesc...!" sunt tot modalitati ale comunicarii orale care in text au rostul de a exprima starile sufletesti ale personajelor, ati­tudinea autorului anonim fata de aceasta sau contribuie la continuarea actiunii, a relatarii ei. Continuitatea si unitatea actiunii este realizata si prin prezenta con­junctiilor „si", „dar" cu rol narativ, insa prima dintre aceste conjunctii sugereaza in unele contexte si tensionarea si rapiditatea actiunii: „si la murgul se ducea,/si pe murg incaleca,/iar din gura ce-mi graia...".
Ca si in comunicarea orala, rapiditatea actiunii este sugerata si prin repetitiile de tip popular care imprima si un spor de dinamism: „ca-mi venea, mare, venea" si „fugea nene, fugea" sau amplifica ideea exprimata: „pune-mi, pune-mi", „inchinare-as murgului,... armelor...". Aceste repetitii sunt imediate sau distantate, intre ele intercalandu-se alte parti de vorbire, in acelasi vers sau in versuri diferite: „ca mi-ai rapus zilele,/zilele ca cainele", „armelor dragutelor,/armelor surorilor" etc.
Autorul anonim foloseste totodata cuvinte si expresii populare („cetina", „nalt la stat", „mare la sfat", „tolanit", „cumpatat" etc), regionalisme („burdusel", „maciuca", „fartat", „plosca" s.a.) sau arhaisme („palos", „potera"). Prin intermediul acestora el individualizeaza personajele, plaseaza actiunea in timp si spatiu si exprima culoarea epocii in care se petrece actiunea.
Ca orice opera de valoare, ca orice capodopera, aceasta balada impre­sioneaza si prin simplitatea si firescul procedeelor artistice folosite, multe dintre ele tot de sorginte populara. Epitetele sunt simple sau duble („vita muta", „fiare reci", „campie verde-ntinsa", „Manea slutul si uratul", „moartea neagra, moartea grea "), contribuind la caracterizarea unor obiecte, a unor situatii sau a persona­jelor. Comparatiile au o impresionanta forta expresiva tot datorita simplitatii lor („venea ca vantul,/ca vantul si ca gandul", „sa ma porti ca gandul meu", „viteaz ca o muiere") si exprima fie rapiditatea actiunii, fie o trasatura a personajului.
O serie de metafore sugestive („caine rau", „fecior de lele", „fiara rea") ilustreaza insusirile unuia dintre personaje si exteriorizeaza dispretul pe care-1 ma­nifesta celalalt protagonist fata de lasitatea primului.
Personificarea codrului, a ulmilor, a fagilor, a brazilor, a paltinilor, a calu­lui si a armelor evidentiaza legatura omului cu natura, cu animalul sau credin­cios si prezenta elementelor fabuloase ale baladei. Elementele fabuloase ale baladei sunt evidentiate si cu ajutorul hiperbolelor: „matele ca-si aduna, cu brau lat se incingea", „si zbura tocmai ca vantul fara sa atinga pamantul"/, „cat o clipa de zbura/mult pe Manea-1 intrecea" etc. Toate aceste hiperbole reliefeaza si insusirile deosebite ale personajului pozitiv al baladei, ale lui Toma Alimos.
Puterea de sugestie este sporita si prin intermediul enumeratiilor („La poalele muntelui, ...in mijlocul campului", „ulmi si brazi", „fagi si paltini" etc.) prin care este reliefata diversitatea aspectelor la care autorul anonim face referire.
Cu o pricepere rara, autorul anonim manuieste si verbele, cu o mare pondere in balada. in pasajele narative domina verbele la. imperfect, care exprima o actiune durativa in plina desfasurare („sta", „inchina", „se pleca", „racorea", „venea", „sosea", „jelea" etc), carora li se adauga cele la viitorul popular („oi muri", „or umbri", „or jeli", „om vedea", „om judeca"), prin care se. evidentiaza probabilitatea actiunilor exprimate. Dorinta arzatoare de a-si alunga singuratatea este exprimata prin conditionalul^optativ „inchinare-as", repetat, iar conjunctivul „sa-mi dai" are valoare de imperativ, pe cand altele - „sa te-ntreci", „sa-mi fii de ajutor", „sa ma porti" etc. cumuleaza in ele si o dorinta discret exprimata. Imperativele „lasa", „pune", „sai", „tin-te" etc. contribuie la dinamizarea actiunii, indicativul prezent („sade", „bea", „graieste", „priveste") aduce actiunea in planul prezent, mai aproape de cititor (ascultator), iar perfectul compus („ai calcat", „ai inselat", „ai incurcat", „ai gandit", „am izbandit" etc.) exprima ideea de finit, de incheiat.
Unele dintre aceste verbe sunt folosite, ca in vorbirea populara, cu formele lor inverse: „inchinare-as", „inchinare-oi", „datu-mi-te-a", alaturi de alte inversiuni ca „pan la Toma cand sosea", „vreme multa nu pierdea" etc, care scot in evidenta actiunea sau aspectul relatat.
Versificatia contribuie si ea la sporirea valorii baladei prin caracterul ei, prin excelenta oral, prin sugestia muzicala simpla, dar profunda, rascolitoare, pe care o creeaza. Versurile lungi alterneaza cu cele scurte, iar monorima cuprinde verbe, participii, forme substantivale, genitivale etc, realizandu-se astfel o uluitoare diversitate.
Prin toate aspectele semnalate valoarea acestei creatii populare este evidenta, insa unicitatea ei consta si in faptul ca ea circula in numeroase variante doar in spatiul locuit de romani, nefiind intalnita si la alte popoare unde haiducia nu se manifesta ca o forma a luptei sociale.
Totodata, balada Toma Alimos este o adevarata capodopera receptata ca atare inca de la cunoasterea ei. Astfel, George Calinescu vedea in ea „o balada grandioasa in felul ei", iar Gh. Vrabie o socoteste „o capodopera a literaturii popu­lare romanesti", tot asa fiind considerata de Adrian Fochi sau de Ov. Barlea, care ii recunoaste meritul de a fi „Cea care oglindeste in toata plinatatea profilul spiritual al romanului in trasaturile lui tipice"

Andreea
Admin

Mesaje: 74
Data de inscriere: 28/10/2010
Varsta: 16
Localizare: iasi, romania

Vezi profilul utilizatorului http://scolar.wikiforum.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum