Novac si corbul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Novac si corbul

Mesaj  Andreea la data de Joi Oct 28, 2010 7:15 pm

Novac si corbul - Balada populara

Fost-au, cica, un Novac,
Un Novac, Baba-Novac,
Un viteaz de-ai lui Mihai
Ce sarea pe sapte cai,
De striga Craiova vai!
El un fecioras avea
Si tot astfel ii zicea:
- Fecioras, Gruiutul meu!
Asculta de ce-ti zic eu,
Sa nu cazi la vreun loc rau,
La loc rau si mult departe,
in neagra strainatate.
Daca sortii te-or purta
Tarile de-a vantura
Si-n Stambul de a intra
Tu de asta nu uita:
Vama dreapta sa platesti,
Armele sa-ti otelesti,
Hainele sa-ti priminesti
Ca sa pari un biet sarac,
Sa nu semeni cu Novac,
Ca nu-i turcilor pe plac.
Grue-n Tarigrad intra,
Vama dreapta el nu da,
De haine nu se schimba,
Ci pe uliti se primbla
Tot in haine novacesti,
Cum e drag ca sa-l privesti!
Turcii toti cat il zarea,
Între dansi se graia:
— Ista-i Gruia lui Novac,
Lui Novac Cara-iflac!
Si pe loc ei s-aduna,
Si de Grue s-anina,
Si cu Grue se lupta,
Si pe Grue mi-l lega,
Cu trei funii de matasa,
Din ele sa nu mai iasa!
Dar cand Grue se-ntindea
Doua funii se rupea,
Numai una ramanea,
Una lunga, nodoroasa,
Cat un brat voinic de groasa!
Turcii iute-l cuprindea
Si-ntr-un beci il inchidea
Lumea sa n-o mai priveasca,
Soare sa nu mai zareasca!

Grue zace la-nchisoare
De trei ani lipsiti de soare
Si prin gratii lung priveste
Ceriul care straluceste
Si de dansul nu-ngrijeste!
Dor cumplit inima-i seaca
Plans de jale mi-l ineaca
Cand zareste despre soare
Carduri, carduri de cucoare,
Calatoare zburatoare
Si de el nepasatoare.
Iata, mari, cum plangea,
Ca-n departe, sus zarea
Un corb negru, corbisor
Ce zbura incetisor
Si din aripi tot batea
Si cu jale croncanea.
Iar Grue se amaria
Si din gura-amar zicea:
— Caci n-am durda pui de corb
Zilele sa ti le sorb!
Ce tot tipi si croncanesti,
Ori de mine te gatesti?
Corbul se apropia,
Pe fereastra se punea
Si din pliscu-i raspundea:
— Gruisor, dragutul meu!
Ce ma blastemi asa rau
Cand imblu de randul tau?
— Alei! corbi, corbisor,
De vrei tu sa-mi faci pe dor,
Tine inelusul meu
Si du-l unde voiesc eu:
În muntii Catrinului,
În padurea Pinului,
La conacul lui Novac,
Lui Novac, Baba-Novac.
Si ma giur ca de-oi scapa
Pe tine te-oi adapa
Nu cu sange paseresc
Dar cu sange paganesc!
Corbul vesel cronconea,
Inelu-n plisc il punea,
Aripele-si intindea
Si pe cer el se zarea
Întai ca un porumbas,
Apoi ca un lastunas,
Apoi ca un bondaras
Si-n zare daca-agiungea,
El din zare se stergea.

În muntii Catrinului,
În padurea Pinului,
Odihnea Baba-Novac
La umbra unui copac
Si pan vis el tot videa
Pe feciorul sau, Gruia.
Iata-un corb ca se ivea
Si pe-o creanga se punea
Chiar deasupra capului,
Capului Novacului;
Corbuletul usurel
Avea-n pliscu-i un inel
Care gios cadea din el
Chiar in barba lui Novac,
Lui Novac, Baba-Novac.
Adormitul se trezea
Si inelul cat videa,
Scotea haine novacesti
De punea calugaresti,
Scotea cuca de Novac
Si punea un comanac,
Si-ncaleca voiniceste,
Si purcedea vultureste,
Cu desagi, cu buzdugele
Pline de mahmudele.
El mergea si iar mergea,
În Tarigrad agiungea,
La divan ca se ducea
Si din gura-asa zicea:
— Auzit-am auzit
De-un voinic ce mi-ati robit.
Iata-ma-s ca am sosit
Sa vi-l platesc indoit.
El desagii deserta,
Turcii toti navala da
Si pe gios se tavalea,
Unul pe-altul se-mpingea.
Iar Novac ca alerga,
Pe Grue mi-l dezlega,
Un palos in mana-i da
Si din gura cuvanta:
— Bate tu marginile,
Eu sa bat mijloacele
Ca le stiu soroacele.
Ei taia la turci, taia,
Pan' ce bine ostenea,
Apoi iute purcedea
Amandoi de se ducea
În codrii Catrinului,
În padurea Pinului
Unde corbii locuiesc
Si ca frunza se-nmultesc
Si bine haladuiesc!

Referat

„Novac si corbul” este o balada populara . Specific baladei este eroul voinic si viteaz, care izbindeste datorita calitatilor sale raz¬boinice exceptionale. Trasaturile eroului sint exagerate, atingind uneori supranaturalul. Specific baladei, personajul principal este hiperbolizat, atribuindu-i-se calitati iesite din comun, totul pentru a scoate in evidenta anumite valori morale precum: vitejia, puterea, adevarul, curajul etc. Vitejii din astfel de balade sint infatisati in confruntarile cu cotropitorii turci sau tatari.

In majotitatea speciilor populare este evocata istoria neamului romanesc cu episoade din cele mai importante batalii. Astfel se scoate in evidenta mari portrete ale voievozilor sau vitejilor din oastea romaneasca. In toate aceste balade, vitejia eroului este neasemuita, el fiind ca¬pabil sa infrunte singur dusmani nenumarati. Uneori biruie cu aju¬torul celui care 1-a eliberat din inchisoare (in textul nostru - Baba Novac), unde dusmanii il aruncasera legat in lanturi sau cu funii groase de matase.

In balada populara , se reliefeaza intr-o maniera exceptionala felul in care fantasticul se confunda cu realul. Lupta se desfasoara cam in aceiasi fel in nume¬roase balade si din acest motiv intilnim aceeasi formula: „Bate tu marginile / Eu sa bat mijloacele / Ca le stiu soroacele". Fiind o balada culeasa din popor, intamplarile din „Novac si corbul” si foarte multe versuri din aceasta balada apar, cu foarte putine diferente, in multe alte balade despre Novaci, care formeaza un grup numit „Ciclul Novacestilor”.

Printre baladele cele mai cunoscute in popor se numara si:” Novac si Gruia”, „Patru haiducul”, „Roman Copilul”. Baladele voinicesti au trasaturi comune (eroul, lupta, animalele ajutatoare), iar baladele din Ciclul Novacestilor, avind ca eroi pe vitejii acestui neam, Novacestii, au, de asemenea, numeroase trasaturi comune. Aceasta pentru ca literatura popu¬lara nu este scrisa, ci orala, baladelefiind transmise cu unele modificari in functie de acela care le inter¬preteaza. Ele sint cintate.

Cel care le spune balada accentueaza anumite momente sau trasaturi pe care ceilalti trasmitatori le percep intr-un mod diferit. Astfel fiecare ajuta prin subiectivitatea sa la raspandirea unor noi balade care de fapt pornesc de la una singura, asa cum s-a intamplat si in cazul baladelor despre Novaci.In balada populara „Novac si corbul” se precizeaza timpul si locul actiunii: in vremea lui Minai Viteazul, la Tarigrad. Insusirile eroice ale personajelor fac din acestea niste modele, niste exemple de comportament si atitudine. Ele sint modele de comportare eroica. Putem spune ca atit intimplarile cit si personajele sint exemplare. Aceasta exemplaritate a personajelor principale este o trasatura importanta acestei specii epice.

balada populara, creatie a unui autor anonim, are ca scop evocarea faptelor memorabile din viata poporului. Astfel se scoate in evidenta puterea eroilor de altadata, curajul si vitejia neamului, care a tinut piept multor cotropitori ai tarii. In balade exista (de obicei) putine personaje. De cele mai multe ori se prezinta o actiune foarte rapida.
Balada se aseamana mult cu basmul.

Intalnim cu precadere animale care tin de domeniul fantasticului prin atributiile lor supranaturale, insa aceste puteri ce tin de fabulos nu sunt foarte dezvoltate in balada, lasand sa para totul cat mai real posibil. Intervin personificari ca si in basm; de exemplu, corbul, care il ajuta pe erou.
avatar
Andreea
Admin

Mesaje : 74
Data de înscriere : 28/10/2010
Varsta : 19
Localizare : iasi, romania

Vezi profilul utilizatorului http://scolar.wikiforum.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum