Miezul iernii, Vasile Alecsandri

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Miezul iernii, Vasile Alecsandri

Mesaj  Andreea la data de Dum Oct 31, 2010 7:02 pm

Miezul iernii, Vasile Alecsandri

În paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par înghetate, cerul pare otelit,
Iar zapada cristalina pe câmpii stralucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârtâie sub picioare.

Fumuri albe se ridica în vazduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Si pe ele se aseaza bolta cerului senina,
Unde luna îsi aprinde farul tainic de lumina.

O! tablou maret, fantastic!... Mii de stele argintii
În nemarginitul templu ard ca vecinice faclii.
Muntii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivatul patrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fara viata, fara glas;
Nici un zbor în atmosfera, pe zapada - nici un pas;
Dar ce vad?... în raza lunii o fantasma se arata...
E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimântata!

Referat

Tema

Poezia "Miezul iernei" de Vasile Alecsandri este unul dintre cele mai valoroase pasteluri ate «bardului de la Mircesti». Poetul descrie tabloul plin de maretie al unei nopti de iarna, in care se simte coplesit de perfectiunea si grandoarea naturii, incremenita de un ger naprasnic.

Universul poeziei

In strofa intai prinde contur tabloul naturii impietrit de "un ger amar, cumplit". Efectele gerului sunt inspaimantatoare: in paduri trosnesc stejarii, plesnind zgomotos, stelele "par inghetate" lucind pe cerul care "pare otelit", iar pe campii, zapada "cristalina" si "stralucitoare" "Pare-un lan de diamanturi ce scartaie sub picioare”. Tabloul dobandeste alta infatisare sub biciuirea inghetata a gerului, totul capatand un aspect rece si inghetat "stelele par inghetate", bolta cereasca este rece, cu un luciu ca al otelului, iar pe pamant zapada nu mai este pufoasa si moale, ci capata stralucirea si taria cristalului, a diamantului, scartaind sub picioare.

Strofa a doua. In aceasta strofa, natura este surprinsa in intregime sub forma

unui templu maiestuos, legatura tainica intre cer si pamant. "Fumurile albe" ce se

inalta spre vazduhul stralucitor, "scanteios", sunt asemuite cu "inaltele coloane" ale unui templu maret unind cerul cu pamantul. Pe ele se asaza ca o cupola "bolta cerului senina / Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina". Lumina lunii izvorand tainic de pe bolta cereasca face sa straluceasca si mai mult comorile iernii. Singurul semn de viata si de caldura in acest univers stralucitor si rece este fumul, inaltandu-se in vazduh sub forma unor colonade albe si subfiri. 23672ukd11etd8k

Strofa a treia. Vederea acestui templu grandios, aproape ireal, starneste admiratia si uimirea poetului: "O! tablou maret, fantastic!" El se simte coplesit de frumusetea si grandoarea naturii hibernale: "Mii de stele argintii /In nemarginitul templu ard ca vecinice faclii." Purtatoare ale luminii vesnice, stelele par niste faclii stralucitoare care ard pentru eternitate. Continuand descrierea naturii ca un templu urias, poetui compara muntii cu altarele acestuia, iar codrii cu niste "organe sonoare" in care crivatul face sa rasune o muzica ce trezeste spaima: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare / Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare".

Strofa a patra. Tabloul nocturn al iernii este incremenit, pustiu si tacut: "Totui e

in neclintire, fara viata, fara glas; / Nici un zbor in atmosfera, pe zapada nici un pas". Aspectul naturii lipsite de viata si de miscare este accentuat de repetitia cuvintelor: "fara viata, fara glas" sau a cuvintelor "nici un", accentuand absenta oricarui zbor in vazduh sau a urmelor pe zapada: "Nici un zbor in atmosfera, pe zapada nici un pas".

In acest peisaj neclintit si tacut, poetului uimit si neincrezator i se dezvaluie kt672u3211ettd

urma vietii, in lumina lunii, ca o fantasma apare un lup alergand dupa prada

inspaimantata: "Dar ce vad?... in raza lunei o fantasma se arata... / E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata!". Apartia vietii si a miscarii dinamizeaza tabloul, il face mai putin inspaimantator. Sentimentul de incordare si teama se risipeste, poetul admira privelistea nocturna care se insufleteste.

Realizarea artistica

Cuvintele poeziei par simple, dar ele alcatuiesc combinatii redand surprinzatoare si emotionante imagini. Predomina imaginile vizuale conturand tabloul grandios al naturii hibernale, intr-o ingemanare a cerului cu pamantul, in culori si nuante de alb stralucitor, otelit, rece. Intregul tablou nemiscat si tacut este rareori cuprins de zgomotul stejarilor care trosnesc de ger, de scartaitul pasilor pe zapada sau de muzica 'ingrozitoare" scoasa de crivat in adancul codrilor. 0 singura imagine dinamica aduce prezenta vietii in finalul poeziei: goana lupului flamand dupa prada inspaimantata. In concluzie, imaginile vizuale predominante

se impletesc cu cateva imagini auditive si de miscare.

Figurile de stil creeaza un tablou surprinzator prin maretie, dar si terifiant totodata prin prezenta gerului care ingheata totul, alungand orice urma de viata.

Epitetele simple sau duble scot in evidenta caracteristicile tabloului: "ger amar,

cumplit", "stelele par inghetate", "cerul pare otelit”, "zapada cristalina", "campii

stralucitoare", "vazduh scanteios", "tablou maret, fantastic" etc.

Enumerarile reprezinta figuri de stil centrale pe care se bazeaza structura pastelului, in descrierea elementelor componente ale acestui templu urias, fantastic: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare"; "Totul e in neclintire, fara viata, fara glas" etc.

Comparatiile accentueaza trasaturi uimitoare ale peisajului: "Fumuri [...] / Ca

inaltele coloane"; "stele... / ard ca vecinice faclii”.

Repetitiile subliniaza incremenirea si lipsa vietii din acest tablou: "fara viata,

fara glas. / Nici un zbor [...], nici un pas".

Metaforele dau mai multa expresivitate versului, conturand imaginea acestui templu al naturii in care fiecare element dobandeste un anume rol: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare", "templu maiestos", "farul tainic de lumina".

Antiteza subliniaza contrastul dintre imagini: "Fumuri albe se ridica [...]/ Si pe

ele se asaza”; "Totul e in neclintire" "E un lup ce se alunga [...]".

Personificarea subliniaza insusiri umane atribuite naturii: "luna isi aprinde",

"o fantasma se arata...".

Prozodia

Versurile ample, cu o masura de 15 silabe, aduc o muzicalitate de profunda vibratie, in care rima imperecheata si ritmul trohaic au un rol important. Muzicalitatea versurilor creeaza o orchestratie a naturii care subliniaza sugestiv

grandoarea tabloului.

avatar
Andreea
Admin

Mesaje : 74
Data de înscriere : 28/10/2010
Varsta : 19
Localizare : iasi, romania

Vezi profilul utilizatorului http://scolar.wikiforum.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum