La mijloc de codru - Mihai Eminescu

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

La mijloc de codru - Mihai Eminescu

Mesaj  Andreea la data de Dum Oct 31, 2010 6:03 pm

La mijloc de codru - Mihai Eminescu

La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Din huceag de aluniş
La voiosul luminiş,
Luminiş de lângă baltă,
Care-n trestia înaltă
Legănându-se din unde,
În adâncu-i se pătrunde
Şi de lună şi de soare
Şi de păsări călătoare,
Şi de lună şi de stele
Şi de zbor de rândunele
Şi de chipul dragei mele.

Referat

La mijloc de codru - Marele nostru poet Mihai Eminescu a fost un mare iubitor al naturii încă din copilarie. În multe din poeziile sale întâlnim tema naturii îngemănată cu tema iubirii. O astfel de poezie este şi “ La mijloc de codru…”. Prezenţa genului liric în text este exprimată prin imaginile artistice vizuale şi dinamice, construite cu ajutorul epitetelor, al personificarii. Prin aceste imagini sunt exprimate sentimentele de iubire faţă de natura şi fiinţa iubită, admiraţie, bucuria de a trăi, dar şi nelipsită de melancolie eminesciană.

La mijloc de codru - Poezia se numeşte “La mijloc de codru...“ pentru că aici este locul din care geniul liric priveşte natura şi în care adună toate frumuseţile ei. Codrul simbolizează în poezia lui Eminescu eternitatea naturii în raport cu fiinţa umană trecătoare.

El este un codru des, epitet care ne sugerază vechimea codrului şi frumuseţea lui. În mijlocul lui, genul liric plasează balta si luminişul care o înconjoară împreună cu podoaba trestiilor înalte.

În această baltă se reflectă ca într-o oglindă frumuseţile naturii atât terestre cât şi astrale: luna, stelele, păsările călătoare şi chiar chipul iubitei. Rândunelele sunt alese dintre păsările călătoare pentru că ele sunt frumoase şi gingaşe ca sichipul iubitei.

Luminişul este personiticat prin epitetul ”voios“ prin care genul liric îşi explică bucuria de a trăi şi administra faţă de aceste frumuseţi. Imaginile dinamice sunt costruite cu ajutorul verbului cu ajutorul verbrlor la gerunziu, legându-se şi la paralelismului “si de luna si de…“ astfel încât poezia pare să ne legene pe o muzică armonioasă sugerată de rima împerecheată.

Abia în finalul poeziei apare o marcă a genului liric exprimată prin cuvântul “mele”, iar verbele la prezent exprimă starea de uimire permanentă în faţa armoniei şi perfecţiunii din natură. Chipul “dragei mele” este plasat deasupra tuturor frumuseţilor împlinind starea de fericire a genului liric.
avatar
Andreea
Admin

Mesaje : 74
Data de înscriere : 28/10/2010
Varsta : 19
Localizare : iasi, romania

Vezi profilul utilizatorului http://scolar.wikiforum.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum