Chipul mamei in literatura romana

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Chipul mamei in literatura romana

Mesaj  Andreea la data de Joi Oct 28, 2010 7:35 pm

CHIPUL MAMEI IN LITERATURA ROMANA




„Mama”:cel dintâi gângurit al pruncului când deschide ochii in lume;zambet,lacrima si suflet asupra patului celui care va deveni inca un om;ochii pierduţi pe caile celui plecat si aşteptat sa vina;mangaierea si aşteptarea celui necajit;sprijin la nevoie si sacrificiu;chiot de nădejde pentru cel biruitor in viata:



„Cat e de drag cuvântul sacru<<mama>>!

Un gângurit când pruncul vrea s-o cheme

E lângă noi ,in clipele supreme,

Din leagan,pan’la cea din urma vama.”

Victor Eftimiu



Nu exista aproape in toata lumea scriitor care sa nu fi lăsat măcar o însemnare fugara despre EA.De la Homer si tragicii greci ,la Tolstoi ,EA are o însemnătate mareata.Si-n literatura romana,incepand cu baladele si continuând cu scriitorii clasici si contemporani,creatorii si-au arătat recunostinta fata de „icoana-ntre icoane”,de „făptura duioasa” sau fata de „lumina adevarului”cum mai este numita.

Folclorul nostru,intoate speciile lui,reprezinta chipul mamei.Mama apare aici in mai mare măsura decât codrul”frate cu romanul”,codrul”locul ascunzisilor”de unde porneau haiducii si vitelii împotriva impilatorilor,locul judecaţii celor nedrepţi si asupritori,locul îmbietor al iubirilor implinite.Poetul popular se jeluieşte brazilor,muntilor,codrului,dar cea mai larga intelegere o are tot din partea mamei:



„Jelui-m-as brazilor

De dorul fraţilor

Jelui-m-as munţilor

De dorul parintilor.

Maica,maiculita mea

Auzi-mi tu jalea mea.”



Codru-i „frate cu romanul”,dar mama-i este „mama adevărata” si de aceea poporul zice „Maica,maiculita mea”,”Maica,fericirea mea”,”Dragulita mea maicuta”.

Adesea ,tatăl pleca ,fie la oaste,pentru a ne apăra „sărăcia si nevoile si neamul”,fie in plaiuri cu „mioritele”pentru a agonisi existenta zilnica.

Mama ramanea acasa,ingrijea de treburile gospodariei,crestea pruncii.Mama este vinovata ca fata de maritat e atat de nurlie”Ea frumoasa m-a facut”-zice fata cu mandrie si feciorul spune:”Harnica maica-ai avut/De frumoasa te-a facut”.

In fata crudei exploatari,taranul roman ofta plangandu-si existenta:

„De ce maica m-ai facut?”





Cand cutitul ii ajungea la os,se haiducea si devenea Radu,Jianu sau Corbea,cerand ajutor tot mamei la nevoie.

In balada,Corbea viteazul,ajutat de mama isi recapate libertatea.Altadata,maicata batrana,cu braul de lana isi vindeca feciorul cu buruieni aduse din locuri de basm.

Aproape toate doinele vechi de catanie exprima nu atat teama de necunoscut a flacailor,cat jalea de a-si lasa mamele singure:



„Plange-ma ,mama,cu dor,

Ca ti-am fost voinic fecior,

Si de grija ti-am purtat

Ogorul ti l-am lucrat.”



Crescandu-l din leagan cu:”Nani,nani,copilas/Dragul mamei fecioras”,mama doreste copilului sa ajunga viteaz mare”Ca Domnul Stefan cel Mare”.Copiii regreta lipsa mamei si a tatalui cand sunt „singuri cuc pe lume”:



„Ca n-am tata sa ma tie

Nici maica sa ma mangaie

Rau ii Doamne fara mama”

Oricat ar fi de buna mama de-a doua:”Cata poama e tomnie

Nici una nu-i dulcie

Ca maicuta cea dintaie.”

Cata jale exprima-n versurile,atat de simple,spuse de fata care pleaca dupa alt om decat alesul inimii sale:



„Ma duc maica de la tine

Dorul meu tie-ti ramane

Ia-l maica si-l pune bine.”



Este cuprinsa in aceste versuri relatia „mama-fata”prin intermediul dorului.Cand Corbea scapa cu viata,primul gand se duce spre mama-sa.

In basme,Mama e cea care detine batista fermecata,la sangerarea careia pleaca sa-si ajute feciorul.

Poezia poeziilor romanesti este „Miorita”si aici rapsodul popular si-a indreptat gandurile spre „maicuta batrana/Cu braul de lana”.

Cel mai frumos vers al „Mioritei”atesta aceeasi dragoste a fiului pentru mama sa ca si teama acestuia ca mama sa nu afle adevarul pentru a nu o mahni.

In folclorul nou,chipul mamei se insenineaza de bucurie ca isi creste bine copiii:”Puisorul de paunas”aude in leagano alta inganare din care tristetea s-a dus pentru totdeauna:

„Tara-ti canta,maica-ti canta

Zarea-n cantec se-nvesmanta.”

Si fetele se sfatuiesc cu mamele:

„Foaie verde de-dior

Spune mama,binisor

Cui pot eu sa-i cad cu dor.”



De la inganarile de leagan la oratiile de nunta si de la acestea la bocete,folclorul romanesc,aduce un omagiu mamei.

Ea se adreseaza cu bucurie ,fara dojeana fetelor si flacailor,ea se jertfeste sau se razbuna pentru copilul ei,ea plange si rade,participa la marile evenimente din viata acestora,acordandu-le sprijin si incredere in propriile forte.

Duioase,sincere,exprimând direct sentimentul,cântecele,doinele,baladele,bas

mele noastre prezintă nenumărate infatisari ale mamei bune,sincere,crepte,hotarâte,necruţătoare,active care vorbesc despre femeia-mamă din literatura noastră.

Îndreptări moralizatoare în legătură cu dragostea copiilor faţă de mamă se intalnesc in insemnările lui „Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”,în „Didahiile lui Antim Ivireanul”.Vă aduceţi probabil aminte de „Mama lui Ştefan cel Mare”,din legendele lui Ion Neculce care îi interzice viteazului domn să intre în cetate,în urma unei bătălii pierdute zicându-i că ”pasărea în cuibul său nu piere”.Vorbele au fost de bun augur,din moment ce Ştefan îşi adună oastea şi biruie duşmanul.

Cu conştiinţa că cel mai înalt sentiment e iubirea către „mama bună”,Andrei Mureşanu înalţă dragostea de mamă alături de cea pentru mamă.

Vasile Alecsandri scrie despre Doamna Ana,Dimitrie Bolintineanu despre mama lui Mihai şi a lui Ştefan,iar Bălcescu consemnează dragostea mamei lui Mihai Viteazul pentru a da pilde prezentului.

Cu marii clasici,paginile inchinate mamei capătă un loc hotărâtor:

„O mamă,dulce mamă,din negura de vremuri

Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi”

O capodoperă a geniului românesc cum e „Amintiri din copilărie”işi configurează fabulaţia în special prin cele două personaje copil-mamă.

Mama e privită şi din alt unghi de vedere;e vorba de mama burgheză cum este cea din „Coana Chiriţa”,care-şi evocă odraslele in spiritul imoralităţii.Ele sunt cunoscute si de la I.L.Caragiale prin „Vizita”şi „Domnul Goe”.

Ştefan O.Iosif aruncă un ţipăt de deznădejde alături de mama căreia i se ia feciorul,pesemne haicuc:

„O-mbrâncesc şi o înjură

Stă obida s-o doboare

Domnişorule,te-ndură!

Vreau să-l văd numai cum moare.”

În „Baltagul”,Vitoria Lipan e mânătă-n pelegrinările sale pe urmele soţului său şi pentru că e mamă.

M.Sadoveanu,Dimitrie Anghel,Ion Pillat,Camil Petrescu,Lician Blaga,V.Eftimiu,Demostene Botez sunt doar câteva nume ce se ocupa de chipul mamei.

În literatura actuală,mama e proslăvită de Arghezi,Zaharia Stancu,Marin Preda,Eugen Barbu.

Coşbuc in poezia”Străjerul”se ocupă de ura mamei ,lipsită de posibilititatea hrănirii copilului bolnav si spune:

„Nici flăcări,nici potopul,nici mii de limbi-imfame

Nu pot să pună stăvili pornirii unei mame

Când vrea să moară-n locul copilului!”

Carajiale ne mărturiseşte:

„Parcă văd.Seara.Frig.Ninge,viscoleste.La Ploieşti-Acum 50 de ani.O femeie săracă,într-o odaie fără foc se chinuieşte,nemişcată,pe saltea de paie.Vântul vâjîie afară,femeia se zvârcoleşte înăuntru de dureri groaznice.Şi toată noaptea o duce aşa.De abia către ziuă se uşurează.Naşte un copil fără noroc.ei bine copilul ălă sunt eu.”

Pictorul N.Grigorescu scria:

„Cu acul ne-a crescut biata mamă.Şi o dată n-am auzit-o plângându-se,ori blestemând.S-a trudit sărăcuţa de ea,şi-a învăţat singură să citească şi să scrie ca să ne poată învăţa şi pe noi puţină carte.Că ce şcoli erau pe vremea aceea?La zece ani am intrat şi eu la un iconar.După doi ani m-am întors acasă şi am început să fac singur iconiţe.Era vară.Duminica mă duceam la obor.Îmi aşterneam hăiunuţa jos,îmi întindeam marfa pe ea şi-mi aşteptam muşterii.Treceau femei sărace,mă întrebau cine le-a zugrăvit,le spuneam că eu…Şi cumpărau bieţii oameni,zicând că-s cu noroc de la un copil nevinovat.Doamne cu ce bucurie am venit eu acasă după cea dintâi afacere a mea.Făcusem vreo zece sorcoveţi şi când i-am pus mamei în mână,s-a uitat la bani,apoi la mine şi m-a întrebat de unde­-s,că eu lucram pe ascuns icoanele.Când i-am spus,m-a sărutat,a dat să zică ceva,şi s-a întors repede cu faţa spre fereastră şi a început să plângă.

Aceea a fost poate cea mai fericită zi din viaţa mea.”

Iubirea pentru mamă şi-a găsit in literatura română întruchipări artistice de valoarea capodoperelor,dar şi scrieri mai modeste,dar care impresioneaza prin sinceritate si căldură.

Sper că momentele pe care vi le-am răpit n-au fost zadarnice şi că vă înnobilează şi pe dumneavoastră cel puţin ascultându-le,ţinând cont de ceea ce spune poetul:

„Nimic în lume nu-i mai sfânt

Ca numele tău MAMĂ pe pământ”.
avatar
Andreea
Admin

Mesaje : 74
Data de înscriere : 28/10/2010
Varsta : 19
Localizare : iasi, romania

Vezi profilul utilizatorului http://scolar.wikiforum.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum